„Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine, Cel Atotputernic.”
Apocalipsa 1:8
Când vorbim despre început, trebuie să recunoaștem că încercăm un sentiment de nesiguranță datorită distanței care ne desparte de el. Dacă este începutul nostru sau unul dintre începuturile noastre, reușim cumva cu puțin efort de memorie și cu puțin ajutor din documente, fotografii sau înregistrări, dar dacă este vorba despre începutul lumii, numai Cuvântul ne mai poate veni în ajutor.
Alfa, prima literă din alfabetul grecesc, are semnificația, în acest context, ca începutul creației. Dumnezeu spune despre Sine că El Însuși este începutul. Adică, dacă n-ar fi fost El, nu ar fi fost niciun fel de început. Întrebarea lui Liebniz: De ce este ceva acolo unde ar fi putut să nu fie nimic? devine dintr-odată un puternic argument al existenței lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte: Dacă acum este ceva aici, unde ar fi putut să nu fie nimic, este pentru că există un Dumnezeu care este chiar esența existenței a tot ceea ce există.
Începutul Scripturii este semnificativ atunci când afirmă: „La început, Dumnezeu …” Adică mai întâi este Dumnezeu și apoi există celelalte.
În mod curios, Dumnezeu Se prezintă pe Sine ca fiind și astăzi Începutul, Cel dintâi, Primul, Inegalabilul, Originea, Sursa, Cauza, Sensul, Rostul, Finalitatea, Eternitatea, nu numai cea din viitor, dar și cea din trecut. Dumnezeu este un început permanent, continuu, perpetuu, proaspăt, autentic, garantat.Cei care se apropie de Dumnezeu și care intră în relație cu El se ating în mod tainic de Sursa unei permanente prefaceri spirituale, un început continuu, veșnic, necurmat. O sursă permanentă de încântare și adorație.
Doamne, Tu erai înainte să fie altceva, erai și vei fi pentru totdeauna Singurul, Inegalabilul. Adorația mea se înalță la Tine acum și în etern. Amin!
