În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul lui Abinoam.
Judecătorii 5:1
Balada este o cântare populară prin care faptele unui sau unor eroi reali sau imaginari sunt povestite, rememorate și transmise posterității spre pomenire. Cântarea Deborei și a lui Barac se încadrează foarte bine la această categorie.
Balada Deborei și a lui Barac are o notă diferită de alte balade aflate în circulație. În această baladă, locul central nu îl ocupă faptele și întâmplările eroilor, ci puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu. Practic, această baladă este un imn de proslăvire a lui Dumnezeu, și nu un omagiu adus geniului militar sau strategic al generalilor combatanți. Aceasta este o trăsătură definitorie a tuturor cântărilor pe care le păstrează Biblia. Ceea ce face această baladă să intre în canonul Scripturii este tocmai această componentă evocatoare a puterii eliberatoare a lui Dumnezeu.
„Când căpeteniile s-au pus în fruntea lui Israel, poporul s-a arătat gata de luptă! Binecuvântați pe Domnul! Ascultați, regi! Luați aminte domnitori! Eu, da eu voi cânta Domnului, voi cânta spre lauda Domnului, Dumnezeul lui Israel…” (vers. 2,3)
Recunoașterea proporțiilor dintre efortul omenesc și intervenția divină nu se află numai în construcția poemului, însăși istoria care stă la baza acestei balade păstrează acest echilibru. Toate personajele pozitive ale baladei se aflau într-o relație foarte avansată de călăuzire și protecție dumnezeiască. Putem să ne referim foarte simplu la căderea lui Sisera în mâinile unei femei casnice, chiar foarte binevoitoare, Iael, soția chenitului Heber. Care ar fi fost sorții de izbândă într-o confruntare reală între cele două personaje? Practic, zero! Și totuși Iael înțelege că Dumnezeu îi dă în mână viața generalului și nu face altceva decât să se comporte cu bunăvoință și fermitate pe măsură. Lauda este numai a Domnului. Oamenii se bucură pur și simplu de binecuvântările lui Dumnezeu.
Doamne, în balada sufletului meu cânt lauda, mulțumirea și recunoștința pentru grija și ocrotirea Ta. Amin!