BALANȚĂ

Iată că s-a arătat un cal negru. Cel ce sta pe el avea în mână o cumpănă.
Apocalipsa 6:5

Balanța este un instrument de măsură pentru evaluarea cantităților. Pe cele două talere ale balanței se așază cantitatea de măsurat și greutățile marcate corespunzător pentru a obține o cântărire corectă. În acest context, călărețul de pe calul negru trebuia să cântărească o măsură de grâu și trei măsuri de orz pentru un dinar, dar nu trebuia să măsoare nici rodul măslinilor și nici rodul viei.

Rolul balanței în acest tablou profetic trebuie să fie înțeles în contextul întregii profeții. Seria sigiliilor ilustrează succesiunea blestemelor legământului încălcat de creștinismul apostat în perioada clasică, de la înălțare până la a doua venire. Călărețul negru folosește balanța în acest context. Grâul este cantitatea necesară pentru hrana zilnică a unui om, iar prețul este venitul mediu zilnic. Fără îndoială, imaginea vorbește despre sărăcie socială, dar și cea spirituală specifică perioadei de început a istoriei medievale. Orzul este de trei ori mai ieftin, dar probleme serioase sunt cu celelalte articole de hrană precum untdelemnul de măsline și vinul. Interdicția acestora arată severitatea foametei din perioada respectivă.

Penuria cerealelor de bază ne dă o sugestie despre amploarea suferinței spirituale. Pâinea Cuvântului este cu siguranță foarte rară, iar furnizarea ei de unele forțe reformatoare, cum ar fi valdenzii, reprezenta o adevărată aventură pe viață și pe moarte.

Balanța nu se limitează a evalua puținătatea resurselor, ci se poate extinde și la cântărirea valorii oamenilor în perspectiva standardelor lui Dumnezeu. Deci, putem vedea în balanța călărețului negru atât pedeapsa fizică a sărăciei, cât și judecata divină a apostaziei.

Imaginea balanței ne menține trează conștiința judecății divine pe care trebuie să o păstrăm vie până la depășirea perioadei critice și așezarea neprihănirii veșnice.

Doamne, când vei pune în balanță și viața mea, așază neprihănirea Ta pe talerul meu pentru a fi sigur că nu sunt prea ușor. Nu am cuvinte să Îți mulțumesc. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor