Fiul omului, fă un cântec de jale asupra împăratului Tirului.
Ezechiel 28:12
Odată cu ivirea păcatului în univers a apărut și componenta emoțională a pierderii și refacerii după pierdere – jalea. Exprimarea doliului îmbracă o infinitate de forme printre care se numără și bocetul. În mod inevitabil, bocetul determină o trăire colectivă a durerii, dar în același timp el aduce și un drenaj emoțional și un mod de alinare a suferinței sufletești.
În cântecul de jale asupra împăratului Tirului se exprimă, de fapt, jalea lui Dumnezeu după pierderea unui fiu dintre cei mai importanți ai familiei Sale. Postarea acestui bocet în prorocia lui Ezechiel ne ajută să Îi înțelegem într-o anumită măsură suferința inimii de tată a lui Dumnezeu.
Mi-a rămas în minte un gând de la unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut în urmă cu vreo 28 de ani, care spunea: „În veșnicie, Îi va părea rău lui Dumnezeu după fiul Său, Lucifer, când acesta nu va mai fi.” Jalea lui David după Absalom urmează același tipar de dragoste părintească în stare să treacă peste detaliile politice sau de orice altă natură, și rămâne o durere legitimă demnă de a fi exprimată și cunoscută.
Doliul este o perioadă de timp marcată în mod specific și care ar trebui să fie urmată de vindecare și refacere. Exprimarea durerii printr-un comportament adecvat de jale este legitim, decent și sănătos. Ce bine că după ploaie iese soarele și se face vreme bună.
Doamne, când trec prin pierderi numai dragostea Ta mă poate mângâia. Vreau să fiu atins de ea în orice vreme. Amin!
