ALIMENTAȚIE

Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță și care este pe fața întregului pământ și orice pom care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră.
Geneza 1:29

Viața are nevoie de câteva elemente esențiale pentru a putea exista. Printre acestea se află și alimentația. În jurul acestei dimensiuni a existenței se pot face o mulțime de comentarii și aplicații. Obiceiurile alimentare fac parte din orice cultură, civilizație sau perioadă istorică.

Cele mai simple studii scot în evidență rolul pe care alimentația îl are în starea de bine și sănătate a unui popor; chiar și a poporului rămășiței sau a ultimei generații. Nu se putea ca un lucru atât de important să-I scape neobservat Creatorului, de aceea El a stabilit de la început ce este bine pentru binele omului făcut după chipul și asemănarea Sa. Vegetalele, fructele și semințele pot furniza, încă aproape exhaustiv, toate elemente nutritive de care corpul omenesc are nevoie pentru a funcționa la capacitatea maximă și cu cea mai mare șansă de supraviețuire. Cele câteva carențe de vitamine sau alte microelemente ale sănătății depline constituie o chestiune de modificare importantă a mediului natural pe care omul continuă să-l abuzeze, exploateze și să-l distrugă.

Ca în toate domeniile esențiale, și în domeniul alimentar este nevoie de luciditate, echilibru și disciplină personală. Ușor de zis, dar greu de făcut. Când este vorba de reforme alimentare, un prestigios ministru al sănătății din țara noastră observa că aceste reforme sunt cele mai greu de făcut la un popor. Întrebarea care se pune în acest caz este: De ce?

Când spunem că ne place sau nu ne place ceva, vorbim de fapt despre lucruri foarte profunde și complicate, acesta este și motivul pentru care schimbarea obiceiurilor alimentare este o experiență dureroasă. Cel care a prescris dieta primară are metode și resurse pentru schimbarea semnificativă a preferințelor, fie ele chiar și alimentare. Motivația religioasă este considerată una dintre cele mai eficiente în schimbarea aspectelor vieții. „Pot totul în Hristos care mă întărește”, zicea Pavel și putem spune și face și noi la fel, dar repet: luciditate, echilibru și voință personală trebuie solicitate la maximum.

            Doamne, natura mea umană nu este prea fericită cu toate prescripțiile Tale în ce privește stilul de viață, de aceea Îți predau întreaga viață să mi-o înnobilezi. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video