Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar și viața noastră, atât de scumpi ne ajunseserăți.
1 Tesaloniceni 2:8
Scriind bisericii din Tesalonic, apostolul Pavel nu poate să nu se destăinuie și să-și arate căldura sufletească față de oamenii pe care îi cunoscuse și îi slujise în timpul șederii sale acolo. Acest lucru este mai mult decât o afinitate psihologică determinată de compatibilitatea structurilor de personalitate. Fără îndoială că intrase în acțiune iubirea frățească pe care Pavel o promovase în scris și vorbit, dar mai ales prin viu exemplu, ca fiind o condiție de la sine înțeleasă pentru menținerea vieții de comunitate la cote înalte de performanță.
Un suflet cald care întâmpină un vizitator străin venit la biserică, eventual, o persoană care ia contact pentru prima dată cu biserica; o întindere de mână cu inimă cu tot, câteva cuvinte de bun venit, câteva întrebări care, evitând curiozitatea stânjenitoare, arată un interes profund și sincer față de mai binele semenilor; o călăuzire blândă și plină de atenție spre un loc potrivit cu așteptările și confortul vizitatorului; o atingere discretă și fără nici cea mai mică intenție necuviincioasă și o mulțime de alte o mie și una de modalități de a face pe cineva să se simtă dorit, iubit și respectat în incinta bisericii poate face mult mai mult decât predica ascultată acolo.
Un suflet cald este necesar pentru a veni în întâmpinarea celor îndurerați, răniți sau deprimați, în lucrarea pentru cei ispitiți, slabi și copleșiți de slăbiciuni și dificultăți, în a lega rănile fizice, dar mai ales cele sufletești.
O, Doamne, cât de mult ne lipsește căldura pe care să o transmitem altora! Ne plângem adesea că nu ne-o dau alții, dar marea noastră nevoie nu este căldura lor, ci căldura noastră. Numai Tu ne poți încălzi la temperatura necesară de lucru eficient spre slava Ta. Amin!
