Toți s-au îmbărbătat atunci și au luat și ei de au mâncat.
Faptele 27:36
Este destul de complicat să rămâi calm și liniștit după atâta zile de furtună pe mare. Este o mică diferență să privești furtuna de la fereastra casei zidite pe stâncă și alta este să te hâțâie furtuna în mijlocul mării zile și zile în șir. Pavel însă este un alt om. În mijlocul furtunii se roagă, meditează, contemplă, privește lucrurile dintr-o perspectivă diferită față de cei mai curajoși bărbați de pe corabie și are o descoperire. Dincolo de furtună este soare, liniște și asigurare, iar Pavel chiar crede acest lucru. El a învățat de multă vreme să umble prin credință. Nu a fost alegerea lui să intre în bucluc cu furtuna aceasta, dar acest lucru nu îl face să se resemneze și să aștepte moartea, care poate veni de oriunde. Dacă nu moare înecat, riscă să moară de mâna soldaților care vor să se asigure că nu fuge nimeni de pe punte.
Este interesantă forța de convingere a exemplului lui Pavel. Își pune masa, binecuvântă bucatele și începe să mănânce liniștit și tacticos. Se apleacă după câteva firimituri, mestecă suficient, pe față are o liniște absolut contrastantă cu frica paralizantă a celor din jur care îl privesc fascinați.
Ca prin farmec, oamenii sunt convinși de exemplul lui Pavel și încep și ei să mănânce. Atunci când începi să te saturi, lumea începe să se vadă altfel. Furtuna nu mai este așa de mare, parcă începe să se zărească o posibilitate de salvare. Oamenii sunt îmbărbătați. Misiune îndeplinită, deocamdată. Urmează imediat altele, pentru că misiunea este un serial în episoade permanente. Se termină numai odată cu viața. Ba nu se termină atunci, alții o duc mai departe și mai departe. Misiunea îmbărbătării, a curajului, a credinței, a viziunii cu final luminos și fericit a ajuns la mine și la tine.
Doamne, dă-mi puterea prin care să inspir curaj și speranță descurajaților din jur și îmbărbătează-mă și pe mine ori de câte ori mă clatin. Amin!
