BALSAM

Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face dar vindecarea fiicei poporului Meu?
Ieremia 8:22

Cu o tristețe ușor de remarcat, Dumnezeu Se întreabă dacă vestitul balsam de Galaad mai există și mai este cine să îl aplice în mod corespunzător pentru alinarea durerilor și vindecarea poporului Său. Încă de pe timpul când Iosif era vândut rob în Egipt, Galaadul era cunoscut ca fiind locul în care se producea un leac alinător recunoscut în tot Orientul. Din rășina unui arbust care creștea în zonă, meșterii pricepuți din Galaad fabricau o alifie cu a serie de proprietăți certe de calmare și vindecare.

Cuvintele profetului Ieremia nu descriu o anumită suferință fizică, care putea fi alinată și vindecată de unguentul din Galaad, ci starea de risipire și rătăcire fizică și spirituală a lui Israel printre țările străine ca rob și pribeag fără identitate și fără nicio ocrotire. Cauza acestei ruine politice, sociale și spirituale o constituie idolatria și decăderea morală a poporului ales.

Un detaliu foarte interesant este că durerea înstrăinării nu este doar experiența poporului Israel, ci și a omului lui Dumnezeu și a lui Dumnezeu Însuși, așa cum este ea exprimată în experiența personală a profetului: „Aș vrea să-mi alin durerea, dar mă doare inima în mine… Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu…” (v. 18,21).

Mecanismul de vindecare fizică poate fi exprimat simplu prin îndepărtarea agenților patogeni din zona atinsă de boală sau traumă, calmarea durerilor și favorizarea regenerării țesuturilor afectate. Vindecarea spirituală urmează același traseu. Noi avem nevoie de îndepărtarea păcatului din viață, liniștirea tulburărilor de conștiință prin asigurarea iertării și împăcării cu Dumnezeu. Apoi imunitatea noastră spirituală trebuie fortificată și vindecarea promovată prin cura intensivă și extensivă a Cuvântului, harului, credinței, a iubirii și a speranței transmise prin Duhul ca Mângâietor. Balsamul spiritual din Galaad este asigurat în flux continuu de lucrarea binecuvântată a Duhului Sfânt. Expunerea noastră zilnică la acest Agent de vindecare ne va aduce regenerarea de care avem nevoie pentru confortul nostru imediat și pentru perspectiva noastră eternă.

Doamne, nu pentru mine vreau să cer balsam de Galaad, ci pentru cei care sunt îndurerați și care au nevoie de alinare. Pentru ei Te rog. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video