Femeia a născut un fiu și i-a pus numele Samson. Copilul a crescut și Domnul l-a binecuvântat.
Judecători 13:24
Numele lui Samson (Simson în ebraică) înseamnă „soare” sau „cel strălucitor”. Unii comentatori cred că numele lui Samson are de-a face cu închinarea la soare sau chiar cu personaje din mitologia mesopotamiană, Ghilgameș, de exemplu. În contextul acestui comentariu ne interesează semnificația numelui și a experienței sale de viață. Samson era eclatant prin numele și faptele sale.
Strălucirea lui Samson a fost o armă cu două tăișuri. Probabil că nu a fost prea ușor și prea simplu pentru părinții săi să îi ofere o educație acceptabilă, din cauza caracterului său răzvrătit și lipsit de disciplină personală. Harul puterii sale eclatante a avut un efect nefast asupra calității vieții sale spirituale.
A fi eclatant ar trebui să ridice imediat un semn de întrebare cu privire la direcția de dezvoltare deoarece și Lucifer a avut probleme din cauza aspectului și a poziției sale pline de lumină. A fi eclatant nu este un rău în sine, dar presupune o disciplină mai atentă. Saul din Tars era și el eclatant din punct de vedere intelectual, academic, social și teologic, dar ne-a lăsat unul dintre cele mai frumoase mărturisiri cu privire la felul său de luptă. „Mă port aspru cu trupul meu”, zicea el. Această filozofie de viață l-a condus la un final autentic eclatant. „Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii” (2Timotei 4:7,8). Asemenea Luminii lumii, Cel mai eclatant Personaj din istorie, viața și moartea lui Pavel sunt luminoase și liniștite, arătând încredere în promisiunile lui Dumnezeu.
Doamne, numai lumina care vine de la Tine mă poate face și pe mine luminos, de aceea, Te rog să continui să mă luminezi spre slava Ta. Amin!