Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici.
Iona 3:5
Fără nicio îndoială, haina este suficient de importantă pentru a nu fi trecută cu vederea, mai ales în condițiile păcatului unde bruma de demnitate personală merită și trebuie arătată, exprimată sau apărată. La nunta Mielului, haina are rol eliminatoriu, definitiv și ireversibil. Neglijența în îmbrăcăminte nu este o virtute, ci mai degrabă un semn de suferință foarte serioasă care produce dezordine la nivelul comportamentului. Îmbrăcămintea ostentativă arată o altă categorie de dificultăți și suferințe personale. Histrionismul necesită îngrijire medicală la fel de serioasă ca depresia profundă generatoare de neglijență în ținută, postură și îmbrăcăminte.
A fi îmbrăcat în sac și a-ți presăra cenușă pe cap este expresia emoțiilor puternice de durere, pierdere și amărăciune. Motivul poate fi doliul sau alte crize majore din viață, dar se poate referi și la regretul pentru păcat. Acest ultim aspect este subliniat în textul de mai sus. Incredibil, locuitorii din Ninive au crezut în Dumnezeu și s-au comportat ca atare. Păcat că acest episod a avut o durată scurtă și pasageră, iar istoria cetății de pe malul Eufratului s-a sfârșit până la urmăprost.
Pocăința niniveană este radicală, autentică și generală. Începând cu întâiul stătător al cetății și terminând cu animalele, cu mic cu mare, cu împărat și cerșetor, toată suflarea are un moment de luciditate și reflexie cu privire la păcat, răutate, asuprire, cruzime, nedreptate, abuzuri, idolatrie și imoralitate. Păcat că totul nu a durat decât ca sămânța căzută lângă drum, pe stâncă sau între spini. Când pocăința este superficială, nu sunt prea multe șanse de definitivare a rezultatelor. Pentru a obține roadele definitive, pocăința trebuie definitivată prin consecvență și permanentizare. Odată pocăit nu înseamnă definitiv pocăit. Procesul trebuie repetat până la infinit pentru a avea rezultate infinite. Această zi este importantă în acest proces.
Doamne, Îți mulțumesc pentru atingerea Duhului prin care îmi dai înțelegerea cu privire la păcătoșenia personală. Continuă această lucrare până la capăt. Îți mulțumesc. Amin!