Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care suntîn ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos.
Exodul 20:4,5
Iconodulul simte o nevoie imperioasă de a acorda lucrurilor obișnuite sau celor confecționate special o semnificație mistică și de a se manifesta ca atare. Acest comportament este semnul golului interior sufletesc care devine dureros și stresant până acolo că determină manifestarea de idolatrie. În lipsă de altceva mai bun, idolatria satisface parțial nevoia de practicare a sacrului în viața privată și publică. Asociată cu manifestări care fac apel din plin la imaginație, artă și emoții puternice, susținute de nevoi și căutări profunde ale sufletului omenesc, idolatria poate constitui o formă de manifestare a vieții spirituale și religioase.
Lucrurile pot funcționa până când apare o altă nevoie specific strictamente umană, nevoia de logică, rațiune și procesare lucidă a realităților. În acest caz, idolatria începe să își piardă farmecul și forța, devenind o sursă de dezgust și neîmplinire. Acesta este momentul de trezire spirituală ilustrat foarte sugestiv din viața lui Nabucodonosor care și-a ridicat ochii spre cer și a constatat că se afla într-o stare jalnică pe care nu o mai putea suferi și tolera.
Recunoașterea unei logici superioare, a ordinii, frumuseții și armoniei interne a creației l-a făcut pe potentatul Babilonului să se smulgă din marasmul propriei sale idolatrii. Nabucodonosor a reușit să trăiască momente de mare frumusețe spirituală, recunoscând superioritatea și măreția lui Dumnezeu deasupra oricărei alte forme de manifestare a sacrului. Păcat că aceste sclipiri au rămas doar câteva episoade sporadice din viața sa.
Natura umană nu a evoluat odată cu revoluția tehnologică. Căutarea miraculosului este chiar la mare cinste în postmodernismul care ne cuprinde. Curajul unei introspecții severe ne poate fi de mare folos și ne poate scoate din sfera de influență a uimirii tâmpe și lipsită de logică, rațiune și luciditate a iconodulului. A doua poruncă a Decalogului ne susține într-un asemenea demers.
Doamne, pune și astăzi Legea ta în inima mea după cum ai promis și nu mă lăsa să umblu după alți dumnezei. Îți mulțumesc pentru dragostea cu care Te ocupi de mine. Amin!
