PAI

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău și nu te uiți cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?
Luca 6:41

Există întrebări care ar trebui să ne pună pe gânduri pentru a căuta răspunsuri valide, mai ales care să determine o acțiune transformatoare. De ce vedem paiul fratelui? Aceasta este întrebarea. Răspunsurile sunt tot atâtea câți oameni se opresc să cugete la această întrebare. Iată care este răspunsul meu:

Eu văd paiul din ochiul fratelui ca o expresie a nevoii fundamentale de a fi mai bun decât el. Chiar dacă diferența dintre un pai și o bârnă este un lucru logic, nu logica mă interesează când este vorba despre interesele mele, ci dacă pot găsi o cât de mică priză pentru spiritul meu de judecător, statut care îmi conferă satisfacție pentru îndreptățirea de mine.

Eu văd cu obstinație paiul din ochiul fratelui și insist asupra lui ca să îmi creez în minte un echilibru iluzoriu în disproporția evidentă dintre paiul lui și bârna mea. Sunt mult mai înclinat să mă ocup de lucrurile lui jenante decât de ale mele catastrofale, pe care încerc să le minimalizez cât pot de mult, și sunt în stare să fac lucrul acesta până la paroxism.

Eu văd paiul din ochiul fratelui ca un mod de a evita realitatea care m-ar distruge și pe care prefersă o bag sub preș, doar că bârna nu se poate camufla prea bine, mai ales dacă nu am scos-o din ochi, ci prefer să mă acomodez cu o enormitate decât să fac o reformă în viața mea. Referindu-nela reformă, cred că n-ar trebui să mă tem de ea, deoarece ea nu se teme de mine. Reforma nu se teme de nimeni.

Eu văd paiul din ochiul fratelui ca un semn al punctului de întoarcere spre bârna mea. Ori de câte ori văd paiul lui, îmi aduc aminte de bârna mea. Dacă Învățătorul oamenilor mi-a spus să o scot înseamnă că aceasta se poate scoate. În momentul în care cred ce spune El și sunt dispus să fac, El este Cel care face ce trebuie. Acum constat că fratele nu mai are nici el paiul în ochi, pentru că Cel care mi-a scos bârna a procedat la fel și cu paiul lui.

Doamne, scoate-mi bârna din ochi ca să pot avea dispoziția sufletească de a tolera limitele și neputințele fratelui. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video