Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni.
Matei 5:13
Este proverbială expresia „sarea în bucate”. Despre aceasta vorbește metafora folosită de Învățătorul oamenilor când spune că urmașii Lui sunt sarea pământului. Din punct de vedere chimic, sarea este un produs echilibrat și stabil în care un acid și o bază s-au contopit pentru a rezulta o substanță utilă.
Întrebuințareasării de bucătărie este multiplă, dar în această vorbire figurată se face referire la capacitatea ei de a da gust, de a face hrana apetisantă. Sigur că excesul nu este de dorit în nicio privință și cu atât mai mult când este vorba despre bunul-gust. În cea mai mare parte,realitatea ilustrată de sare este comportamentul și cu precădere comportamentul social.
Dacă sarea își pierde gustul nu mai are nicio valoare și este aruncată la groapa de gunoi ca un lucru de prisos și stânjenitor. Cam acest lucru se întâmplă cu creștinii cărora le lipsește puterea de a săra și atunci viața și faptele lor devin nesărate, o sursă de dispreț și batjocură pentru ceilalți.
Sarea în componența jertfelor de mâncare și a azimei este simbolul Duhului Sfânt. Această sare trebuie cerută și folosită permanent pentru ao avea în permanență. Dacă noi care suntem răi știm să dăm daruri bune, cu cât mai mult Stăpânul ospățului nu va pune El oare sare în solnița sufletului nostru?
Doamne, pune și în mine puterea de a influența spre bine lumea din jur și păstrează gustul sării pe care o așezi în inima mea. Amin!
