Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.
1 Timotei 1:5
Când putem identifica scopul unui lucru, suntem în măsură să ne bucurăm de ofertele generoase ale acestuia. Când ratăm acest lucru ne vitregim singuri și-i vitregim și pe alții de o mulțime de binecuvântări.
Legea lui Dumnezeu a fost și continuă să fie subiectul unor nesfârșite controverse teologice. Nomianiștii și Antinomianiștii continuă să-și încrucișeze săbiile asupra acestui măr al discordiei. Excesele și abuzurile unora nu le scuză și nu le îndreptățesc pe ale celorlalți. Talibanismul legalist al unora nu este mai rău decât libertinajul fără frâu al celorlalți.
Iată ce frumos și dulce rezolvă Pavel dilema milenară cu privire la Legea lui Dumnezeu: Dragostea este scopul Legii lui Dumnezeu. Iar pentru a beneficia de acest dar ceresc avem nevoie de o inimă sinceră, o conștiință curată și o credință autentică. Cele trei caracteristici nu se moștenesc și nici nu apar din întâmplare. Ele trebuie îngrijite și cultivate cu grijă.
Legea lui Dumnezeu exprimă caracterul lui Dumnezeu, iar acesta este dragostea sinceră, curată și fără ascunziș. Cine poate întrezări acest scop, acest țel și această țintă a Legii începe să se bucure de frumusețea și bunătatea lui Dumnezeu exprimată în ea.
Doamne, ai inima mea la dispoziție! Scrie în ea o epistolă de iubire către Tine și către toți oamenii! Dragostea Ta să fie țelul vieții mele! Te iubesc, Doamne! Amin!