ECOU

Deci ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă.
1 Ioan 1:3

Ecoul este o repetare a cuvintelor pe care le spunem în fața unui obstacol aflat la o distanță suficientă pentru a permite o defazare suficientă între sunetul primar și cel reflectat de obstacol. Ecoul este un fel de îngânare, o replică la cuvintele pe care le spunem. Dar ecoul poate fi și o repetare a cuvintelor și ideilor la o distanță mai mare în timp cum este cazul din textul de mai sus. Ioan repetă asemenea ecoului, adevărurile la care a fost martor în timpul asocierii sale ca ucenic preferat al luiHristos. Mărturia sa personală este o reproducere fidelă a ceea ce a văzut și a auzit de la prima sursă, un ecou al cuvintelor și faptelor Învățătorului său.

Exprimarea lui Ioan este o sugestie cu privire la modul în care trebuie să devenim și noi ecoul Evangheliei primite. Pentru a putea reflecta eficient mesajul Evangheliei, trebuie să facem mai întâi un stagiu de aplicație și experiență în propria viață. Apoi, cuvintele noastre pot exprima din proprie experiență frumusețea și puterea Evangheliei pe care dorim să le punemîn mărturia personală. Când povestim ce a făcut Dumnezeu în viața noastră, această mărturie va fi mai puternică și mai convingătoare decât cea mai elocventă predicăpe care am putea-o alcătui despre alții și faptele lor.

Forța ecoului stă în autenticitatea mesajului primar pe care îl reproduce. Evanghelia nu pornește de la noi, ea se repetă și se reflectă din cuvintele și faptele noastre către cei din jur. O nuanță personală a ecoului este de înțeles, dar o contrafacere a mesajului este prea mult pentru a fi acceptată. Contrafacerea nu beneficiază de clemență înaintea lui Dumnezeu, ci atrage după sine vinovăție și condamnare. De aceea, fidelitatea ecoului personal este cel mai important lucru la care trebuie să fim atenți

Doamne, fă-mi inima să vibreze pe lungimea Ta de undă pentru ca ecoul Evangheliei din cuvintele și faptele mele să Te reprezinte corect. Amin!

Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI
Cuvintele CUVÂNTULUI este un repertoar în ordine alfabetică al cuvintelor din limba română pe care le folosim pentru a înțelege și a aprofunda Cuvântul, pentru a ne împărtăși convingerile cu cei din jur și pentru a ne încuraja și susține unii pe alții, atât în scris cât și prin viu grai. În mod implicit contactul cu acest proiect va aduce dezvoltarea lexicului și sporirea măiestriei folosirii limbii române, ca vector de transmitere a veștii celei bune a Evangheliei către ascultătorii și cititorii de limba română.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video