Devoțional Seara

ADVERSITATE

În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea! Ioan 16:33În Camera de sus, Învățătorul a făcut o precizare importantă cu privire la condiția relației dintre lume și biserică. Această condiție se cheamă „adversitate”. Lumea și...

ADVENT

Doamne, însuflețește în mine spiritul adventului și învață-mă să ajut și pe alții să facă la fel. Amin!

ADUNARE

În adunarea cea mare, Tu vei fi pricina laudelor mele și-mi voi împlini juruințele în fața celor ce se tem de Tine. Psalmii 22:25Una dintre nevoile de bază ale ființei umane este nevoia de apartenență. Omul nu este...

ADULTER

Ați auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurvești.” Matei 5:27Toate păcatele sunt odioase și respingătoare, dar unele dintre ele sunt percepute ca fiind foarte grave. Printre aceste se numără și adulterul. Există o serie de...

ADULT

Doamne, cred că mai am nevoie și astăzi de creștere în credință. Așez în mâna Ta formarea mea spirituală. Amin!

ADULARE

Norodul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!” Faptele 12:22Respectul față de autoritatea civilă este un lucru pozitiv și ține de educația socială a fiecărui cetățean, dar adularea este un act josnic și înjositor atât pentru adulatori,...

ADUCERE

Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat; apoi și-au deschis visteriile și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Matei 2:11Viața noastră se desfășoară...

ADORMIRE

Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit. Matei 25:5Putem vorbi despre somn în fel și chip. Am ales aici să ne gândim la sensul grav al adormirii –  adormirea în post, adormirea în misiune, ceea ce...

ADORAȚIE

Căci a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin! Matei 6:13Adorația este starea sublimă a sufletului omenesc. Ea este o mirare profundă, o apreciere fără egal a frumuseții divine. Această uimire în fața sacrului, adorația,...

ADORAȚIE

Doamne, mirarea cu care privesc minunile Tale din lumea naturală și din sfera sufletului se transformă în adorație profundă pentru Tine. Amin!