Devoțional Seara

Timotei – administrație responsabilă

Autoritatea personală trebuie bine administrată şi dezvoltată pentru a continua să împlinească misiunea şi chemarea din ce în ce mai bine.

Timotei – moștenire spirituală

Moştenirea spirituală ne face recunoscători, bogaţi şi responsabili. Avem ce păstra şi ce transmite cu bucurie altora.

Timotei – lupta cea bună

Pentru că nu poţi evita să lupţi, alege lupta care te înalţă şi te înnobilează prin caracterul ei bun şi esenţa ei sfântă.

Timotei – respect și politețe

A fi politicos cu toată lumea şi în mod specific cu fiecare categorie, în parte, este mai mult decât un ideal, este o necesitate pentru atingerea succesului.

Timotei – disciplină personală

Timpul şi energia cheltuite cu dezvoltarea personală se vor deconta în mod generos prin competenţa şi sporul în slujirea altora.

Timotei – demnitate personală

Ai motive întemeiate să te respecţi pe tine însuţi şi să-i respecţi şi pe ceilalţi, care, la rândul lor, vor face la fel cu tine.

Timotei – primatul evlaviei

Evlavia nu este doar pentru slujitorii altarului. Omul de rând poate fi, la fel de bine, evlavios şi de valoare.

Timotei – aducător de vești bine

Caută, reţine şi transmite mai departe lucrurile bune şi autentice care pot contribui la dezvoltarea unui climat de calitate.

Evodia și Sintichia – unitate posibilă

Evodia şi Sintichia continuă să se regăsească printre noi. Trebuie să depunem orice efort pentru diminuarea tensiunilor nenecesare şi contraproductive.

Iudeii din Roma – credința la dispoziție

Preocuparea de fond este unul dintre cei mai importanţi factori de decizie. Cultivă conştient lucrurile care merită.