„El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietate.” Coloseni 1:18
Într-o dimineață geroasă de ianuarie, zăpada gemea sub opincile de piele groasă a celor ce se îndreptau spre biserica din sat.
Grele vremuri… Cumplită sărăcie…
Pentru ca să poată drămui bine mâncarea, și puținele „bunătăți” ce le avea în cămară, mama a instituit o regulă de la care nu voia în ruptul capului să se abată, și anume: atunci când se făcea mălai (un fel de mămăligă din boabe zdrobite de porumb) nimeni nu avea voie să ia nimic din ceaun înainte ca tata să verifice dacă toți sunt la masă și vor primi „ceva”. În lipsa tatălui, mama prelua acest rol, iar dacă și mama era plecată, intra în scenă „bacea”.
Cine era bacea? Bacea era întâiul născut al familiei. În cazul în care întâiul născut în familie era o fată, i se spunea „nana”. Așa că bacea sau nana țineau locul părinților atunci când aceștia lipseau temporar sau pentru totdeauna.
În acea dimineața geroasă, părinții si copiii mai mari plecaseră la biserică, lăsând acasă copiii mai mici dormind. Când aceștia s-au trezit, au găsit pe marginea sobei ceaunul cu mălai gata pregătit, dar vai! Nu era acasă nici tata, nici mama, nici „băciuța” ca să se poată începe mălaiul. La fierbere, mălaiul prinde deasupra o coajă groasă care se întărește, căreia oamenii locului îi spuneau „piele”.
După ce s-au sfătuit, copiii rămași acasă au hotărât să trimită pe Gheorghiță la biserică ca să-l cheme pe „băciuța” să le înceapă mălaiul. Zis și făcut! Îmbrăcat cu șuba de muncă a lu’ tata și cu cizmele fratelui mai mare, Gheorghiță ajunse la biserică, crăpeți ușa mare de la intrare și, într-un moment de liniște, strigă cu glas rugător: „Băciuță, hai acasă să iei pielea dă pă mălai!”. Trase ușa și fugi.
Hazlie întâmplare, subiect de povestit prin șezători, dar atât de bună de luat învățătură pentru noi cei care am uitat de respectul si de întâietatea ce li se cuvine celor mai în vârstă decât noi sau de regulile pe care trebuie să le respectăm.
Ionel Indricau
