Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău? (Mica.6:8)
Una din invențiile, care au marcat istoria culturii și civilizației dar și a omenirii, a fost descoperirea tiparului. Unul dintre impedimentele cele mai mari cu care se confrunta dezvoltarea cantității de tipărituri, era lipsa ofertei de hârtie. Deși era inventată de mult timp, aceasta se obținea încă manufacturat. Abia în 1799, pe 18 ianuarie, francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea sa: prima instalație de produs hârtie. Deși pare puțin amuzant, acesta este adevărul istoric. Situația este cu atât mai complicată pentru că nu este singurul exemplu, când unele lucruri pe care le considerăm normale să fie împreună, au apărut în epoci diferite. Haideți să mai amintim câteva. Șurubelnița a fost inventată cu 300 de ani după hol șurub, volanul cu 8 ani după automobil, chibriturile, la mii de ani după descoperirea focului. De asemenea, până în 1878 nu s-a inventat broasca de la ușă deși uși erau din vremea când au apărut și casele. Desfăcătorul de conserve s-a inventat cu 80 de ani mai târziu decât cutia de tablă pentru conserve, fiind o adevărată aventură să deschizi o astfel de cutie.
Dincolo de amuzamentul generat de aceste situații, există în ele și o lecție frumoasă pentru noi. Viziunea este foarte importantă pentru oricine, iar lipsa ei duce la veșnice căutări. Uneori însă este supraestimată. Uneori vrem ca viziunea să fie un fel de garanție că nu vom eșua. Numai că eșecul nu trebuie să fie în conflict cu viziunea, ci el este cel care o dezvoltă. Fiecare nerealizare trebuie să fie o nouă treaptă pentru clarificarea viziunii. Viziunea nu înseamnă amănunte, ci înseamnă direcție. Suntem ispitiți să dorim să știm înainte de lansarea unui proiect fiecare pas, fiecare amănunt, fiecare detaliu, fiecare vulnerabilitate, fiecare rol și să nu începem nimic până când nu avem soluția pentru fiecare nelămurire. Totuși, istoria ne arată că foarte multe lucruri importante au fost lansate fără a fi clar finalul, sau fără a exista soluție pentru fiecare etapă. Fă primul pas și apoi vei găsi și motivația și resursele și puterea de a face pasul al doilea. Dacă atunci când ai făcut primul pas nu știai că va exista și pasul zece sau o sută, pe măsură ce te apropii de împlinirea viziunii tale, vei descoperi pașii necesari, indiferent câți ar fi ei.
Cu siguranță îți dorești ceva de la viață, ceva măreț, ceva semnificativ. Știu asta pentru că ești creat de Dumnezeu, iar El nu creează rebuturi. Din Mâna Lui nu apare și calitatea a doua. Poate crezi că măreția înseamnă multe proprietăți, titluri academice, poziție socială sau măcar puțin respect mafiot. Din această cauză, în cele mai multe cazuri, măreția noastră este doar un vis și o convingere de încredere în Dumnezeu. Caută azi măreția de a umbla smerit cu Dumnezeul tău. Hotărăște-te azi să faci primul pas spre ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru tine să fie măreț. Asumă-ți acest risc. Nu te teme de eșec. Adevăratul eșec este să abandonezi ceea ce Dumnezeu așteaptă de la tine.
Ruben Atomei