„ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire.” Efeseni 4:14
Pe o vale strâmtă, într-un codru des, își avea casa un vânător priceput și puternic. Întotdeauna când se hotăra să vâneze, își lua pușca și cutreiera codrii și munții în căutarea vânatului. Dar odată cu trecerea anilor, vânătorul a început să îmbătrânească și să-și piardă din putere, așa că începu a face planuri viclene spre a amăgi vânatul și a-l atrage spre casa lui.
După mulți ani în care a continuat să vâneze chiar în curtea casei lui, a hotărât să divulge secretul. Cum făcea? A aflat că mistreților le plac nucile, așa că a adunat multe nuci și, pentru a le face și mai gustoase, le fierbea în apă cu sare. După aceea, cu desaga plină de nuci pe umăr cutreiera cărările. Unde vedea urmă de mistreț lăsa o nucă, apoi se îndrepta spre casa lui lăsând pe drum două nuci, apoi trei, apoi patru, și tot așa până când în curtea casei lui, în fața cerdacului, făcea o mică grămadă. Atunci când mistreții găseau nucile, continuau să caute alte și alte nuci sărate, până când ajungeau în fața cerdacului, unde bătrânul vânător aștepta moțăind în jilțul său momentul în care mistreții se ospătau din grămăjoara de nuci.
Poc! Poc!… Și gata. Avea acolo, chiar în fața ușii, ceea ce își dorea. Cum? Prin „șiretenia lui în mijloacele de amăgire”.
O! Cât de mulți copii și tineri nu sunt amăgiți cu un miros sau cu un gust care pe zi ce trece vrea tot mai mult. Și uite-așa, marele amăgitor reușește să ne atragă exact acolo unde a plănuit – să ne prindă în plasa lui.
Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat
