Pe vremea când se muncea la câmp cu sapa, prin porumb se semăna fasole, care se cățăra pe planta de porumb și creștea împreună cu el. Toamna se culegea și porumbul și fasolea.
Se poveștește că o soacră își trimise nora la câmp să semene fasole prin porumb. Zis și făcut, nora plecă la câmp cu sapa pe umăr și cu fasolea în poală. Cât ce ajunse la holda de porumb începu să semene fasole. În scurtă vreme începu să fie cald, iar nora se plictisi să tot semene de una singură. Așa ca se așeză jos ca să se odihnească. Nu știu cum făcu, dar după câteva ore de somn tresări. Se trezi și sări în picioare. Nu avea ceas, dar soarele trecuse de mult de amiază, iar poala era încă plină cu semințe de fasole. De acum îi era foame, îi era sete, iar boabele nu se mai terminau.
În timp ce se tot străduia să recupereze timpul în care dormise și să termine semințele, iată că în zare văzu o căruță ce mergea spre sat. Ce ocazie minunată! Dar vai! Fasolea! Ce să facă cu ea? Ca o sclipire îi veni ideea. Făcu o groapă adâncă și o astupă acolo. Bătători bine pamântul de deasupra ei, își luă sapa și fugi la căruța ce mergea spre casă.
Ajunsă în sat își întâlni soacra pe uliță, se îmbrățișară și după binețuri, povestiră despre fasole și câte cele. În drum spre casă soacra își lăuda nora la câte vreo vecină dispusă să asculte „ce noră harnică are ea”. Noaptea începură ploi, ploi ce nu se mai terminau. Soacra era bucuroasă că fasolea-i semănată.
După ce trecură ploile lumea începu a trece pe lângă holdă-n sus și-n jos, minunându-se de minunea din capătul porumbului. Ce să vezi? O bucată de pământ cât un capac de oală se ridica în sus și tot mai sus, iar sub el sute și mii de plăntuțe de fasole împingeau spre cer pământul de deasupra lor. Vestea ajunse-n sat! Nora începu a plânge, iar soacra a ofta.
„… căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. ” Matei 10:26
Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat
