Dă-mi voie să te întreb direct: Ai credință?
Nu știu dacă răspunsul cerut ți se pare dificil sau ușor. Cert este că deseori e mai ușor să spui că ai credință decât să o folosești.
Știi ce e acea „credință”?
Apostolul Pavel ne spune:
„Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile cari nu se văd.” (Evrei 11: 1)
Pentru a înțelege mai bine, imaginează-ți te rog un scaun. Un scaun obișnuit, cu patru picioare și un spătar. Un scaun bine închegat. Poate chiar scaunul tău de bucătărie. Ai credință să te așezi pe el? Cum poți demonstra credința? E clar! Așezându-te pe el. Nu te ajută cu nimic să spui că ai credință dacă nu te și bazezi pe ea.
Pe 30 Iunie 1859, mai mult de 25.000 de curioși erau adunați la marginea cascadei Niagara. Peste cascadă era întinsă o funie lungă 300 de metri, sub care nu era nici o plasă de siguranță deși aceasta era întinsă la 50 de metrii deasupra apelor învolburate ale cascadei. Spre uimirea lor, pe funie a apărut un bărbat de 1,65m. Numele lui era Jean Francois Gravelet. Își spunea Marele Blondin. În mâini ținea o bară de 8 metri. După câteva momente tensionate, mergea pe funie. După ce a traversat funia și s-a întors, a luat un trepied și un aparat foto cu care a mers până la jumătatea funiei pentru a face fotografii mulțimii. Și astfel a început să facă fel de fel de lucruri pe funie în fața mulțimii. Printre altele, s-a așezat pe un scaun, a mers cu bicicleta, a stat în cap, a traversat legat la ochi, și a împins și o roabă.
După toate acestea a întrebat mulțimea: „Câți credeți că pot purta un om în spate peste cascadă?” Nimeni nu se îndoia. Le demonstrase că poate să facă multe.
Dar a mai pus o întrebare: „Cine vrea să fie acela?”
În ciuda demonstrațiilor, nimeni nu dorea să își riște viața.
Răspunsul verbal, sau chiar acceptarea la nivelul minții nu e credință adevărată.
Dumnezeu ne cere să credem multe lucruri.
De exemplu în Biblie El ne spune că ne iubește și că de abia așteaptă să ne ierte păcatele. Ne cere să credem că Isus va reveni. Ne cere să credem că El există.
Crezi? Dacă crezi, atunci și azi când vei merge la Biserică îl vei onora prin respectul Tău față de tot ce e al Lui. Îți vei lua timp să stai de vorbă cu El prin studiul Bibliei și rugăciune. Îți vei da seama că în ochii Lui, tu ai valoare. Și vei accepta că și alții au valoare în ochii Săi.
Iar Sabatul va deveni cu fiecare ocazie mai special pentru tine.
Benjamin Stan, Director Exploratori, Uniunea de Conferinte din România