Întâlnirea cu ursul

Ţi-a fost vreodată frică de urs? Este bine să şti că ursul brun nu atacă omul ziua decât provocat sau rănit, spre deosebire de noapte, sau de ursoaica cu pui – periculoasă oricând. Însă urși se vor apropia de tabără pentru a căuta hrană, pe care o simte de la 1,5 km distanță.
Într-o zonă cu urși nu devia de la traseu, vorbește tare, bate din palme și cântă. Este bine să călătorești într-un grup și să nu mergi prin pădure noaptea.

Dacă dai nas în nas cu un urs, păstrează-ți calmul și retrage-te încet, cu fața spre el. Dă din mâini, vorbește-i calm. NU-i întoarce spatele, NU fugi (el aleargă mai repede). În cazul (foarte rar) că devine agresiv și pornește un atac, este doar pentru a intimida. Dacă poți, rămâi pe loc și nu încerca să fugi. Dacă chiar te atacă, o variantă este să faci pe mortul, stai pe burtă pentru a feri fața, gâtul, pieptul și abdomenul de mușcături. Dacă continuă, lovește-l cu orice obiect ai la îndemână: țintește-i ochii sau nasul și fă cât mai mult zgomot cu putință; doar în acest caz poți fugi lăsând în urma ta un rucsac sau o haină pe care se va opri să o miroase.

Lupta cu ursul nu ne este caracteristică, însă în viață trebuie să știm să ne ferim și chiar să luptă cu aspecte care ne depășesc. Înainte de a pleca în drumeţie cere ca înaintea ta să meargă Domnul Isus şi astfel vei fi ocrotit.

Dumnezeul meu, în bunătatea Lui, îmi iese înainte; Dumnezeu mă face să-mi văd împlinită dorinţa faţă de cei ce mă prigonesc. Psalm 59: 10

Practic: Care a fost ultimul pericol cu care te-ai întâlnit? Cum ai scăpat?

Resurse: https: //www.ampbears.ro/en/news/what-we-need-to-know-about-the-bears-2

Gusti Angheluță, Director Exploratori, Conferința Oltenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor