Un ghemotoc frumos de blană albă cu mici picățele negre. Așa l-am primit pe Ciupi, câinele meu ciobănesc. A fost adus tocmai din Maramureș. L-am crescut cu mare drag și a ajuns frumos și mare. Pentru că țineam la el, am hotărât să îl las ca să trăiască liber. Pe când el alerga în voie pe drum și pe deal, ceilalți câini de prin vecini erau în lanț.
Într-o zi, n-a mai venit acasă. L-am tot strigat, l-am așteptat mai multe săptămâni, dar tot nu a venit. Am început să mă împac cu ideea că Ciupi a dispărut definitiv. Însă după câteva luni, într-o seară îl aud în curte. Lătra și sărea cu mare bucurie. Am ieșit să îl vedem. Ne-am bucurat, era gras și bine îngrijit. Dar vai! Avea fața și gâtul însângerate. După ce s-a liniștit, l-am cercetat și am găsit cauza sângerării. Nu avea nici o rană exterioară – sângera din gură. În dreptul măselelor nu mai avea gingii, dinții erau dezveliți. Ce se întâmplase oare?
Pentru că era frumos, cineva l-a ademenit, l-a furat și l-a ținut într-un țarc înconjurat cu plasă de sârmă. De dragul casei și a familiei lui, Ciupi a ronțăit sârma până când a reușit să scape. În câteva săptămâni s-a refăcut. De acum trăia în libertate. Era din nou acasă. Toate bunătățile pe care le-a primit la cel ce l-a furat pentru el nu au însemnat nimic. El avea un singur gând: să se întoarcă acasă oricât l-ar costa!
Ai curajul să privești la viața ta și să analizezi sincer dacă nu cumva ceva te ține captiv? Dacă cumva descoperi acel ceva ce te ține în captivitate, nu uita de Ciupi. El a reușit să scape! Cu sacrificiu, dar a scăpat!
„Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.” Evrei 12: 4
Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat
