Nu e păcăleală! Să nu ne fie de mirare că o mare parte din accidente se produc … în casă! Fie că este vorba de cădere, rănire cu diverse obiecte, otrăvire, arsură sau opărire, electrocutare – este necesar să știm care sunt pericolele și cum să le putem preveni.
În BAIE este bine să ai covorașe antiderapante pentru a nu aluneca. Pentru a preveni electrocutarea, nu folosi aparatele electrice (uscător de păr, caloriferul electric) în apropierea apei. Iar în cadă este bine să ai un termometru de măsurare a apei care nu trebuie să depășească 37 grade, pentru a nu te opări.
Scoate imediat din priză aparatele electrice după folosință. Iar dacă ști că un aparat sau cablu electric este defect, anunță pe cei din casă și nu îl mai folosi – există riscul apariției unui scurtcircuit și apoi incendiu.
Asigură-te că în BUCĂTĂRIE este instalată o alarmă de fum și un detector de monoxid de carbon – pot apărea asfixieri. Dacă ia foc uleiul din tigaie, cel mai potrivit este să pui un capac. Niciodată nu transfera lichidele de spălat sau curățenie în ambalajele alimentare – ar putea fi confundate cu alimente!
În CAMERĂ dulapurile, noptierele, etajerele, suporturile si alte piese de mobilier trebuie să fie bine fixate bine în perete, să nu existe pericolul să cadă peste cineva. Colţurile mobilierului trebuie asigurate împotriva lovirilor.
Pe SCARI este bine să te asiguri să nu fie obiecte care pot aluneca atunci când calci pe trepte (preșuri, jucării). Chiar dacă uneori te grăbești este bine să te ți de balustrade, atunci când urci sau cobori.
Chiar dacă casa este locul ne simţim cel mai în siguranţă, cel mai bine este să fim GATA ORIUNDE să supravieţuim alături de Domnul Isus care ne poartă de grijă şi ne învaţă în orice împrejurare.
Vei fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlnește un urs și care, când ajunge acasă, își reazămă mâna pe zid, și-l mușcă un șarpe! (Amos 5,19)
Practic: Mergi pe rând în fiecare loc al locuinţei tale şi verifică care sunt locurile unde pot apărea accidente. Vorbeşte cu toţi cei din casă şi căutaţi împreună soluţii!
Gusti Angheluță, Director Exploratori, Conferința Oltenia