Olimpiada de la Barcelona din 1992 a oferit unul dintre cele mai incredibile momente sportive. Britanicul Derek Redmond a visat întreaga sa viață să câștige medalia de aur în cursa de 400 de metri iar visul său părea foarte aproape de a deveni realitate în momentul în care pistolul de start a anunțat începutul semifinalelor.
Însă în timp ce alerga, aproape de finalul cursei, a simțit o durere acută în partea posterioară a piciorului și a căzut pe pistă cu fața la pământ. Dar nu voia să renunțe! S-a ridicat și a luat-o din nou la fugă, șchiopătând, într-o încercare nebunească de a termina cursa. Când s-a apropiat de ultima linie dreaptă, un bărbat îmbrăcat cu un tricou a trecut din tribune printre agenții de pază și a fugit la Redmond să îl strângă în brațe. Era Jim Redmond, tatăl lui Derek.
“Nu trebuie să faci asta”, i-a spus fiului său. “Ba da, trebuie!”, i-a răspuns Derek. “Atunci, vom termina această cursă împreună!”, a concluzionat Jim.
Și așa au făcut. Luptându-se să reziste, sprijinindu-se de tatăl său, Derek a terminat cursa în aplauzele mulțimii care se ridicase în picioare plină de admirație.
Derek nu a plecat de acolo cu medalia de aur, dar a plecat cu o amintire incredibilă a unui tată care în momentul în care și-a văzut fiul în suferință, a părăsit scaunul în care se afla și s-a dus să îl ajute să termine cursa.
Același lucru îl face și Dumnezeu pentru noi. Când experimentăm durere și ne luptăm să “terminăm cursa”, putem fi încrezători că avem un Tată iubitor care nu ne va lăsa să terminăm singuri. El și-a părăsit locul din ceruri ca să vină alături de noi prin persoana Fiului Său, Isus Hristos.
Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului! (Matei 28, 20 u.p.)
(Această scenă emoționantă o puteți găsi pe YouTube.)
Ramona Andras, Coordonator Exploratori Zona Centru, Conferința Banat
