Obiceiuri noi

„Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine.“ — Romani 12:21

Bunicii noștri încă sunt martori ai unor evenimente în care capacitatea oamenilor de a face rău nu are margini. Pe 6 Septembrie 1941 naziștii le-au impus evreilor cu vârsta mai mare de 6 ani să poarte câte o insignă galbenă cu Steaua lui David. Deși explicația oficială era că pentru securitatea lor trebuiau să poarte acest însemn, de fapt era o metodă prin care să fie ușor de reperat și de vânat. Practic, la această dată, începe acțiunea de exterminare a poporului evreu din Germania și din teritoriile aflate sub influența ei. Holocaustul așa cum este cunoscut în istorie demersul Germaniei de a elimina definitiv evreii din întreaga lume, a făcut peste șase milioane de victime. Prin holocaust Adolf Hitler, conducătorul german, spera să găsească „soluția finală a problemei evreiești”.

Fiecare dintre noi are o listă cu oameni care îi sunt o problemă. Poate părinții care sunt mai fermi în modul lor de a face educație, poate unii profesori care sunt mai aspri sau cu siguranță vreun coleg care are mereu ceva răutăcios de spus despre noi. Impulsul firesc împotriva acestor situații este să scapi de cel care le produce. Este foarte posibil să găsești și legi care să îți permită să fii drastic, dar cu siguranță aceasta nu este și soluția lui Dumnezeu.

Începe azi să-ți faci un obicei nou. Obișnuiește-te să nu răspunzi la o răutate cu alta care ți se pare justificată. Acest comportament nu va rezolva niciodată nimic. Fii bun cu cei care sunt răi cu tine. Este cea mai eficientă soluție de a rezolva orice problemă. Niciodată nu vei greși fiind mai bun decât ceilalți.

Ruben Atomei, Director Exploratori, Conferința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video