Una din încurajările mele preferate de pe paginile Bibliei este ”Nu te teme!”
Cineva a cercetat și a descoperit că acest îndemn apare de 366 de ori pe paginile Scripturii, pentru fiecare zi a anului.
Diverse personaje biblice primesc această încurajare: Isaac, Moise, Iosua la preluarea conducerii poporului Israel, Ieremia, Daniel și chiar curajosul Pavel.
De mesajul ”nu te teme” am nevoie eu și tu zi de zi, în fiecare dimineață în care deschidem ochii, ca un imbold care să ne susțină întreaga zi.
Fiecare din noi avem temeri: teamă de viitor, teamă de oameni, teamă de eșec, teamă de boală, teamă de moarte, teamă de lipsa banilor, teamă de sfârșit, teamă de pierderea cuiva drag.
Un studiu interesant al Universității Michigan arată că multe din temerile noastre sunt imaginare și doar puține sunt întemeiate. 60% din temeri, spune acest studiu, nu au nicio justificare; ele nu se vor întâmpla niciodată. 20% din temerile noastre se referă la trecut, un trecut pe care nu-l mai putem schimba. Zece procente din frici au la bază lucruri mici, insignifiante. Din cele zece procente rămase, doar 4-5% sunt temeri justificate, reale și de luat în considerare. Și totuși ne temem.
Dumnezeu vine în întâmpinarea temerilor noastre cu mesajul plin de încurajare:
„Nu te teme, căci Eu sînt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sînt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10-11)
Îți dai seama cu câtă curtoazie se poartă Dumnezeu cu tine?
Ca părinte de copii mici am privirea îndreptată permanent asupra copiilor: pe stradă, acasă, în mașină, când mănâncă – tot timpul. Motivul atenției mele este protecția permanentă, ferirea de pericole care le-ar vătăma viața. Îmi imaginez adesea că așa cum eu veghez asupra copiilor mei, la fel veghează Dumnezeu asupra fiecăruia dintre noi: permanent, clipă de clipă, pas cu pas, ceas cu ceas. Ne ocrotește fizic, dar și spiritual, până când ne va duce în sfârșit acasă.
Daniel Florea, Pastor – Conferința Muntenia