Să vedeţi:
Eram odată într-o tabără. Mă odihneam pe un buștean și privind prin iarbă, ce să vezi: o nestemată! Un pâlc zglobiu de flori mărunte mi-au absorbit privirile. De un albastru cuceritor, florile de nu-mă-uita m-au pus pe gânduri: oare de ce sunt atât de captivat de culoarea aceasta?
Poate pentru că sunt băiat sau poate pentru că așa am fost învățat. Dar nu-i chiar așa. Ai observat cât de rar întâlnești animale albastre? Dumbrăveancă, pescărașul albastru, niște fluturi, poate coada pe păunului sau la câteva gâze. Dar în rest…
Atât de rară este culoarea aceasta încât cu mii de ani în urmă au numit-o ultramarin, fiindcă în Europa pigmentul sosea tocmai din Valea Bamiyan, Afganistan, adus pe mare. Și totuși, de unde raritatea aceasta? Ei bine, cu ajutorul unui microscop aflăm răspunsul. De obicei culorile sunt date de pigmenți. Albastrul, însă, este singura culoare care – în natură – nu este dată de pigment ci de structură. Forma solzilor sau a penelor face ca noi să vedem acel albastru cuceritor.
Aflând acest lucru, stau uimit în fața realității din natură: frumusețea albastrului nu stă în pigment ci în structură. Altfel voi citi cuvintele scripturii care spun:
„Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule. Pune în mine un duh nou și statornic.” Psalmul 51:10
Vezi? Noblețea omului nu constă în pigmenți ci în structura lui. Lasă-L
Niţu Daniel, Pastor, Conferinţa Muntenia
