Imn inspirat

William J. Kirkpatrick era dirijor de cor și organist care se bucura ca un copil la fiecare oportunitate pe care o avea de a participa la întâlnirile de corturi ale bisericii.
La una din aceste întâlniri de corturi unde el a fost rugat să conducă partea muzicală, a fost foarte dezamăgit când a văzut că solistul invitat să cânte imnurile de la începutul întâlnirii, pleca imediat, fără sa mai audă predica.

După câteva zile în care s-a repetat același lucru, Kirkpatrick s-a rugat ca Dumnezeu să atingă cumva inima acelui tânăr prin cuvântul Evangheliei. Se temea că tânărul nu avea nici o relație cu Dumnezeu.

Răspunsul la rugăciune a venit la câteva zile când Dumnezeu l-a inspirat să scrie cuvintele cât și melodia imnului „Eram pierdut de Tatăl meu”.

În seara următoare când tânărul a fost rugat să cânte imnul a fost atât mișcat încât în seara aceea nu a mai plecat.

La sfârșitul predicii, printre cei ce au răspuns apelului de a-și preda viața lui Dumnezeu a fost și el.

Ascultă și tu imnul.

Cântă cu toată inima: Doamne, iată, vin!

1. Eram pierdut de Tatăl meu, rătăcit, străin…
Destul de-acum cu tot ce-i rău,azi acasă vin!

Iată, vin! Iată, vin ca un peregrin;
Deschide-Ţi braţul iubitor! Doamne, iată, vin!

2. Atâţia ani Te-am părăsit, Tatăl meu divin!
Amarnic plâng ce-am risipit…azi la Tine vin!

3. De vraja lumii istovit și sătul de chin,
Mi-e dor de Cel ce m-a iubit, eu acasă vin!

4.De vrei să ierţi păcatul meu, spală-mă deplin!
Primeşte-mă ca rob al Tău!Doamne, iată, vin!

Benjamin Stan – Director Exploratori, Uniunea de Conferinte

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video