Dacă treci prin parcurile din marile oraşe, e imposibil să nu vezi o scenă care se tot repetă. Copii jucându-se. Se schimbă doar persoana care este cu fiecare din aceşti copii. Uneori mama, alteori tată, iar uneori bunicii. Nu ştiu care predomină şi nici nu are importanţă. Dar cu siguranţă toţi ne dăm seama destul de uşor, care este mama sau bunica, tata sau bunicul. De unde? Păi sunt multe motive să ne ajute…
Eu unul, spun că din toate motivele, comportamentul este cel mai pregnant. În timp ce bunicii se poartă cu dragoste cu nepoţii lor, părinţii se poartă cu dragoste dar şi cu dreptate. Asta pentru că părinţii se gândesc la viitorul copiilor lor şi vor să îi educe, nu numai să îi iubească şi să fie iubiţi.
Oare cu care categorie se aseamănă Dumnezeu? Culmea este că se aseamănă cu amândouă. Mai exact este o împletire a comportamentelor. Şi de la mama şi de la tata… şi de la bunica şi de la bunicul. Ne iubeşte, ne protejează, ne ajută să înţelegem, ne corectează dacă e nevoie şi toate astea, pentru a ne pune la dispoziţie tot ce este mai bine şi mai bun, pentru a fi acei creştini care chiar îşi doresc cerul.
„Cu cel bun Tu eşti bun, cu omul drept Te porţi după dreptate, cu cel curat eşti curat, cu cel îndărătnic Te porţi după îndărătnicia lui. Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta cobori pe cei mândri.” 2 Samuel 22:26-28
