Loc pentru Dumnezeu

Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. (Deuteronom 6:5)

Te-ai ridicat vreodată de la masă spunând că nu mai poți, însă atunci când ai aflat că se servește și desert să spui că ai păstrat loc pentru desert?  Pastorul american John Piper a spus: “Lipsa foamei noastre pentru Dumnezeu nu se datorează faptului că Dumnezeu nu e bun, ci datorită faptului că ne-am îndopat cu alte lucruri.” 
Textul de săptămâna aceasta ne îndeamnă să iubim pe Dumnezeu cu tot sufletul nostru. Cuvântul suflet în Biblie poate însemna și viața noastră, care înseamnă că trebuie să îl iubim pe Dumnezeu cu tot ceea ce suntem și cu tot ceea ce avem. Dumnezeu pe primul loc. Cuvântul Său pe primul loc.  Poruncile Sale pe primul loc.  De ce?  Pentru că El este sursa vieții noastre. Nu am fi, fără El.  Peter Forsythe a fost atât de corect când a spus că : „Prima datorie a fiecărui suflet este să caute nu libertatea lui, ci pe Domnul lui.”  Și odată ce l-ai găsit, ia-L de mână și nu î-I da drumul niciodată.  Trăiește viața la maxim pentru El.  Satură-te din plin cu El.

Benjamin Stan

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video