Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta. (Neemia 9:6)
Pământul e un loc atât de mare…și totuși mic. Era vară și mergeam spre Crucea cu casă unde aveam un loc de pământ cu floarea soarelui. Mergeam la prășit. De atunci am auzit o vorbă de la tatăl meu: „Ochii te supără, dar mâna de bucură”. Într-adevăr, văzând cât de lungi sunt rândurile de floarea soarelui aveam impresia că nu se mai termină. Eram prea mic pentru un pământ așa de mare! Am crescut și am început să mă uit mai mult spre cer, spre casa lui Dumnezeu. Și mi-am dat seama că pământul uriaș nu era decât un mic punct în Univers. Și eu eram o parte atât de neînsemnată pe acel punct! Versetul de astăzi te ajută să îți vezi valoarea în Universul infinit! Nu ești nici mic nici neînsemnat. Neemia spune: „Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta.” (Neemia 6:6)
Cel care a proiectat Universul ți-a dat și ție viață. Și vrea să vă cunoașteți mai bine! Cunoaște-l pe Dumnezeu și vei fi mare cu adevărat!
Adrian Dorgo,
Coordonator Exploratori, Conferința Transilvania de Nord
