Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta. (Neemia 9:6)
Te-ai gândit vreodată cât sunt de mari cerurile? Dar câte viețuitoare se pot găsi în mare? Sau, poate, cât de mulți oameni pot încăpea pe Pământul nostru?
Ei, bine, oamenii lumii moderne au încercat să afle secretele Universului și au fost uimiți de rezultate. De exemplu, doar Calea Lactee, galaxia noastră, cuprinde cel puțin 100 de miliarde de stele, așa că dacă ai sta toată viața să le numeri câte una pe secundă, tot nu le-ai termina. Astronomii spun că ar exista aproape 2000 de miliarde de galaxii, dintre care despre 90% nu se știe nimic. Nu e uimitor?
Pe Pământ, la noi, oceanele, mările și uscatul au surprizele lor. Cel puțin 25.000 de specii de viețuitoare marine se ascund în ape în timp ce aproape 400.000 de specii de plante dau pământului verdeață. În total, speciile de pe glob ajung la 8,7 milioane, care mai de care mai interesantă.
Între toate aceste minuni ale creațiunii ești și tu, un fir de praf în Univers, dar Cel care te-a creat te iubește mai mult decât toate plantele și animalele care există și ar fi lăsat cerurile cerurilor să te salveze din păcat chiar dacă tu ai fi fost singurul om de pe Pământ. Nu crezi că merită un Dumnezeu așa de bun toată închinarea ta astăzi?
Claudiu Vasile, conducător club explo Craiova-centru