Dincolo de cer

Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta. (Neemia 9:6)

“Spațiul, ultima frontieră.” Cu aceste cuvinte începe un renumit serial de science-fiction ce poartă telespectatorul într-o lume imaginară a viitorului în care omul explorează universul în căutarea unor noi forme de viață și a unor noi civilizații. Unul dintre puținii oameni care au avut privilegiul ieșirii în spațiul cosmic este astronautul Jeffrey Williams, care a declarat: „Când priveam prin hublou și admiram spațiul și Pământul, mi-am dat seama că toate acestea nu puteau apărea dintr-o simplă întâmplare. Am văzut design-ul, frumusețea, scopul și ordinea în fiecare detaliu și mi-am dat seama că toate aceste elemente sunt creația unui Dumnezeu puternic și măreț”.

Adrian Petrache – masterghid

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video