Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic! (Psalmi 51:10)
Ne-am intersectat de câteva ori și de fiecare dată mi-a zâmbit familiar. „Motoarele de căutare” lucrau febril și inutil. Așa că am oprit-o cu întrebarea „de unde ne cunoaștem?”
„Știți… traseul acela spre Omu…”. Cum puteam să uit? Epuizare, mușchi „blocați”, cărat în spate, pași șovăielnici și o statornicie „de fier” în hotărârea de a atinge destinația. Ploie, nu pelerină, hipotermie, prim ajutor, nu schimburi, bocancii și șosetele mele calde, tricou, hanorac al căror conținut era acum cu multe numere mai mic, erau secvențele ce veneau una după alta să reconstituie tabloul acelei ascensiuni. Pierdută în ceață, regăsită la cabană. Zâmbetul inconfundabil al țintei atinse!
Cum te găsește acest moment? Poate pășești plin de entuziasmul noilor începuturi. Poate ești indecis, dacă să te întorci sau să mergi înainte. Sau poate ești „înmuiat” deabinelea, de propriile alegeri greșite. Dacă în tine nu găsești resurse să mergi mai departe, este timpul să trăiești împlinirea rugăciunii lui David, gata să-ți dea inima curată și duhul statornic și nou ce te purta spre acel moment al întâlnirii cu zâmbetul Celui ce lipsit de dileme îți va spune: „Te cunosc de undeva… Intră în bucuria Stăpânului tău!”.
Robert Mandache, pastor Conferința Muntenia
