Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Ioan 3:16
În Ioan 3:16 se remarcă prin două lucruri extraordinare pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi: a iubit și a dat!
Era o vineri seara târzie. Un frate vine la casa pastorului unde locuiam și ne roagă să mergem să facem o vizită. Am ajuns în fața unei case de bambus și am intrat pe o poartă răblăgită. În curtea denivelată și plină de buruieni, într-un șezlong stătea un om întins. Era bolnav iar medicii îl trimiseseră să moară acasă. După ce ne-a povestit viața lui și starea în care se afla, pastorul a făcut o rugăciune pentru el. În discuțiile pe care le-am avut în acea seară despre boală, speranță, Biblie, Hristos ne-a povestit cum studiase Biblia dar întotdeauna intervenea ceva în momentul când trebuia să se decidă pentru Hristos. O întrebare ca un strigăt în noapte a fost pusă: “Și acuma ce te împiedică?” Iar răspunsul nu s-a lăsat așteptat: “Nimic! Nu mai am mult de trăit și vreau să mor împăcat cu Dumnezeu.” A doua zi a fost botezat.
Un an mai târziu împreună cu pastorul făceam vizite. Ajungem într-o zonă care mi se părea cunoscută. Batem la ușa unei casei iar persoana care ne deschide mi se părea foarte cunoscută. Salut politicos iar el mă îmbrățișează. Realizez rapid cine e omul și întreb: “Și boala?” “S-a dus!” veni răspunsul de pe fața zâmbitoare. În cameră se mai aflau șase persoane cărora el le povestea despre iubirea lui Isus și cum a avut milă de el.
Hristos a murit pentru ca eu și tu să putem avea viața veșnică. Este ceva ce te împiedică să îți arăți dragostea pentru El? Pe El nu l-a împiedicat nimic pentru a-Și arăta dragostea Lui pentru tine. A fost dispus să moară pentru tine. Tu ce ești dispus să faci pentru El?
Ciprian Tautan Master Ghid – Apateu