Și El mi-a zis: “Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 2 Corinteni 12:9
„Câte kilograme ai? 20, 40, 50 sau mai mult? Imaginează-ți cum ar fi să mănânci zilnic hrană direct proporțional kilogramelor tale. La o familie de patru membri, câte coșuri de cumpărături trebuie să umpli pentru a se sătura toți? Wow! Nu-i așa?
Cârtița e un animal mic (120 g masculul, 15 centimetri lungime) dar înzestrat cu capacități extraordinare ce consumă zilnic echivalentul masei sale corporale, iar într-un an ajunge la 25 kg de hrană consumată. Deși e considerată spaima grădinarilor, nu este o rozătoare. Ea mănâncă râme. Se bazează pe simțul olfactiv deoarece nu vede bine, ochii sunt mici și acoperiți cu blană și urechile la fel. În ciuda acestui fapt sapă 6 metri de tunel într-o oră, 20 de metri pe zi. Ce este foarte interesant că poate muta pământ de 450 de ori mai greu decât masa ei corporală. Aceasta ar însemna ca un om obișnuit să poată muta 40 de tone de pământ. Impresionant!
Te uiți la tine și ți se pare că nu vezi mare lucru? Ești mic, nebăgat în seamă, desconsiderat? Dumnezeu te-a înzestrat cu abilități deosebite. Iar slăbiciunea ta este doar pentru a învăța să te bazezi pe tăria Lui.”
Marin Chirileanu, instructor de Exploratori Vatra Dornei