Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Matei 5:16
De mic copil am fost fascinat de explorarea peșterilor. Eram în clasa a VII-a, când, împreună cu Vali, colegul meu, am decis să pornim spre Peștera Sfânta Elena, din Munții Aninei. Auziserăm noi că este necesar să ai întotdeauna cel puțin două surse de iluminat atunci când intri într-o peșteră. Și așa am făcut: am luat o lanternă, o lumânare și o cutie cu chibrituri.
După un traseu dificil, am ajuns plini de bucurie la gura peșterii. Am intrat hotărâți în prima sală, apoi târându-ne am ajuns în a doua, unde ne aștepta o cupolă superbă, încărcată de formațiuni. Ne doream să ajungem și în a treia sală, dar accesul era permis doar speologilor. Am pornit târâș, încet și… deodată, lumina lanternei a început să slăbească. Am rămas în întuneric! Aveam lumânarea și cutia de chibrituri dar oxigenul puțin din peșteră întreținea arderea flăcării micuțe destul de greu. Ne-am întors repede, târâș, însă prietenul meu scapă singura cutie cu chibrituri în apa de pe jos. O apucă repede, însă…deja era udă. Acolo a început panica. După vreo două minute, flacăra se stinge. Întuneric absolut. Ne-am dat seama că n-avem altă șansă decât să ieșim pe pipăite. La un moment dat, am simțit că galeria devine mai înaltă. Eram doar în sala a doua. Orbește, am pornit spre prima sală. Ne-am strecurat fără să ne pierdem nădejdea și, deodată, am zărit o luminiță mică. Înaintam iar ea devenea tot mai mare! Afară era cald și multă LUMINĂ ! Eram salvați !
Astăzi, rememorând această experiență îmi vine să repet mereu: ”Doamne, cât de prețioasă este Lumina!” Tu ești o candelă cu lumină de mare valoare pentru că stai în mâna Lui Dumnezeu!
Gabi Nicola – ghid asistent
