Ce este bine?

„Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul dela tine, decât să faci deptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumezeul tău?” Mica 6:8

Ai arat vreodată câmpul? În copilărie eram foarte încântat să stau în tractorul care ara sau îndeplinea alte munci agricole. Dar poate cel mai greu a fost când a trebuit să merg la arat…cu calul. Nu aveam mare lucru de făcut. Doar să țin calul de căpăstru și să merg drept! După ce mi-am învins frica de cal am descoperit că nu pot să merg drept. Brazda era ca o linie curbă dezordonată. Atunci, plugarul mi-a spus secretul. Dacă vrei să mergi bine, ia-ți un reper și nu-l scăpa din ochi. Era la capătul ogorului o tufă mai mare…a devenit reperul meu.

Nu poți să faci ceea ce e bine dacă își lipsește reperul. Vei sta mereu cu capul în pământ, iar urmele pe care le vei lăsa în viață vor fi încurcate. Ridică ochii pentru că „ți s-a arătat ce este bine”. Hai să nu mai bâjbâim singuri! Și dacă vrei să afli ce ai de făcut într-o chestiune specifică, roagă-te Lui și El te va lămuri!

Adrian Dorgo, Coordonator Exploratori, Conferința Transilvania de Nord

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor