Setea cailor

„Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul dela tine, decât să faci deptate, să iubești mila, și să umbli smerit cu Dumezeul tău?” Mica 6:8

În deșertul Orientului Mijlociu, caii arabi trec prin antrenamente foarte riguroase. Dresorii pretind ascultare deplină și îi testează pentru a confirma ascultarea lor. Testul final atinge aproape capacitatea maximă de rezistență a unei ființe vii. Dresorii îi însetează prin deșert preț de câteva zile, iar la final sunt aduși cu toții la adăpătoarea de animale. În acel moment toți caii aleargă cu mare grabă să se adape. În momentul în care sunt gata să bea apă dresorul flueră cu putere. În acel moment toți caii care au fost dresați corespunzător se întorc la dresor și așteaptă acolo semnalul lui pentru a bea apă.  

Gândește-te puțin la următorul aspect. Dacă ar fi să treci călare prin deșertul Arabiei ai dori să călărești un cal supus? Prin pustia aridă a acestei lumi pline cu pericole ascunse Domnul așteaptă din partea noastră ascultare deplină față de poruncile sale, nu precum un animal pe care-l strunești să facă ceea ce dorești, ci din dragoste.

Marie Nicu, pastor,Transilvania de. Sud

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video