Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuș. 4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Filipeni 2:3-4
Când eram mică, mă certam foarte des cu una dintre verișoarele mele, mai mare cu câteva luni ca mine. Voiam să am dreptate întotdeauna și să se facă cum voiam eu. La fel dorea și verișoara mea. Din acest motiv ieșeau multe scântei.
Bunica se cam săturase de certurile și neînțelegerile noastre, căci se lăsa cu țipete și lacrimi. A căutat tot felul de metode, cu vorba bună, uneori cu nuiaua, dar nu a obținut rezultate. A doua zi o luam de la capăt. Până într-o zi, când, după un episod destul de zgomotos, bunica a luat decizia să o pedepsească pe verișoara mea cea mică în locul nostru, ea neavând nici-o vină. Pur și simplu a închis-o în beci, un loc umed și întunecos.
Plânsul ei ne-a străpuns conștiința și mie și verișoarei mai mari. Am înțeles că atitudinea noastră de ”duh de ceartă” are consecințe atât asupra noastră, consumându-ne toată energia și tot timpul, dar și asupra celor din jur. Din ziua aceea am devenit cele mai bune prietene, iar cearta și neînțelegerile nu au mai avut ce căuta între noi. Ne-am maturizat!
Mari Angheluţă, instructor explo, Tg. Jiu nr. 2
