De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celorce sunt chemați după planul Său. Romani 8:28
„Autobuzul a plecat din stație cu o mică întârziere. Eram nemulțumiți că o să ajungem târziu. Oricum călătoria urma să dureze mai mult de 12 ore, așadar nu ne aștepta o zi prea veselă. La scurt timp după plecare, șoferul a oprit pentru o mică reparație. Din nou am comentat. Vacanța noastră nu începea prea bine.
Se întâmplă atât de des și atât de natural să fim nemulțumiți, comentatori (dar nu sportivi) și grăbiți în a trage concluzii chiar dacă povestea abia a început.
Așa a fost și la noi. Însă, după câteva ore, ne-am dat încă odată seama că Dumnezeu are timpul lui. Accidentul care s-a întâmplat fix în fața noastră nu a lăsat supraviețuitori. Puteam să fi fost noi dacă autobuzul nu ar fi avut întârziere.”
Olivian Huean, pastor de tineret Conferința Moldova