Toți greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit, și poate să-și țină în frâu tot trupul. Iacov 3:2
Te-ai gândit că ceea ce vorbești arată cine ești tu? Biblia ne spune că ‘ceea ce gândește un om în imina lui, aceea este el’ (Prov 23:7), ‘Căci din prisosul inimii vorbește gura’ (Matei 12:34). Cuvintele reprezintă ‘întruparea’ gândurilor noastre, definesc ce credem și cine suntem noi. Capacitatea de a comunica este un aspect al chipului lui Dumnezeu în om, astfel încât, Cel ce este Cuvântul (Ioan 1:1-3) să poată comunica cu noi. Relația cu ceilalți oameni presupune actul vorbirii, ceea ce înseamnă comunicarea gândurilor noastre.
Din nefericire, în actul vorbirii apar cuvinte care rănesc, produc întristare, rezultatul fiind înstrăinarea între prieteni sau în familie. Isus afirma ‘Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit’ (Matei 12:36). Pentru ca actul vorbirii să fie corect, acesta trebuie produsul unei gândiri sănătoase din punct de vedere spiritual și moral. Acest lucru presupune ca dragostea față de aproapele să fie filtrul prin care trebuie să treacă orice cuvânt.
Marius Mitrache, pastor