Lasă ușa deschisă

Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. Apocalipsa 3:20

La puțin timp după ce m-am căsătorit, într-o vineri seara după o săptămână în care am alergat foarte mult împreună cu soția mea, am plecat la biserică singur. Am mai zăbovit după serviciul divin la repetiția de cor și apoi încă puțin timp povestind cu niște prieteni. În sfârșit după ora 21.45 am ajuns acasă. Am sunat la ușă și așteptam să se deschidă ușa.

Eram foarte obosit și abia așteptam să mă întind în pat și să dorm așa cum numai vineri seara poți dormi. Dar nimeni nu îmi deschidea. Am mai sunt de câteva zeci de ori și am înțeles ca soneria nu este o soluție să trezești pe cineva mai obosit decât mine. Am bătut în geamul de lângă patul unde dormea soția dar nici un răspuns. Atunci mi-am revizuit în minte toată săptămâna. Poate am greșit undeva și acum sunt pedepsit. Dar nu găseam nimic care să explice ușa încuiată. După jumătate de ora mi-am adus aminte că ușa din spate poate fi desfăcută din exterior. Am improvizat o unealtă care să-mi facă misiunea mai ușoară și am acționat. În câteva minute am intrat in casă. În același moment s-a trezit și soția nedumerită a întrebat: „Ce s-a întâmplat?”

Poate și tu ești obosit de păcat, dar dacă știi că te trezești greu, lasă măcar ușa inimii tale deschisă. Dintre toate lucrurile care nu vrei să le ratezi intrarea lui Isus în viața ta este cel mai important!

Ruben Atomei, director asistent, Departamentul Tneret, Confrința Moldova

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video