Căci Eu știu gândurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Ieremia 29:11
În cartea Mâini înzestrate, neurochirurgul Ben Carson povestește cât de mult se potriveau preferințele sale cu ale mamei lui. Ben avea un prieten nedespărțit cu care îi plăcea să petreacă foarte mult timp: televizorul. Dar mama știa că în funcție de felul în care cineva își petrece timpul liber va fi un om ratat sau un om realizat în viață. Așa că ea i-a înlocuit prietenul cu un altul mai eficient: cartea. Ce-ar fi ajuns oare Ben dacă și-ar fi păstrat mai departe prietenul?
Nimic mai mult decât un anonim în marea gloată, ca alți colegi ai lui din cartier. Ce-a realizat ascultându-și mama? A devenit un neurochirurg de excepție, cunoscut în lumea întreagă, ajungând chiar unul dintre favoriți în campania prezidențială din Statele Unite. Deci, dragul meu explorator, nu uita: ca să reușești în viață nu trebuie să faci ce vrei, ci să vrei să faci ce trebuie.
În concluzie: Ai încredere în părinții tăi și urmărește excelența în tot ce faci. Ai încredere în planul lui Dumnezeu care are în vedere pentru tine un viitor strălucit și o viață eternă.
Iuliana Suciu – ghid asistent