Căci Eu știu gândurile, pe cari le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde. Ieremia 29:11
O companie elveţiană a găsit soluţia pentru cele mai sofisticate gusturi: un telefon mobil făcut din aur roz cu sute de diamante încrustate. Costă doar 41.000 de euro. Designerul telefonului spune că acesta merită toţi banii. Ți-ar plăcea să ai un astfel de gadget? Mi-a plăcut reacția lui Emily, o tânără din Chicago, atunci când a primit aceeași întrebare: „Wow! Ce-i asta? Bucată de drum pavat din cer?”
Oare știa Emily că apostolul Ioan a scris despre o uliță a Oraşului Sfânt care era din aur curat? Cred că ştia. La fel ca mine, ea nu se îndoiește de cuvintele lui Ioan. El doar raportează ceea ce a văzut în viziunea sa. Cuvintele literalmente adevărate sunt menite să ne spună că lucrurile pe care le apreciem atât de mult în această viață vor fi folosite pentru a deschide drumurile din cer.
În comparație cu splendoarea pavajelor cereşti, se simte ironia creației omeneşti. Adevărata valoare a celor bogați în credință stă în lucrurile mici, care ne fac să apreciem oamenii și care ne învaţă să ne bucurăm de ceea ce contează cu adevărat. Avem nevoie și de lucruri mari, de proiecte personale de anvergură, de idei mărețe. E timpul să vrem mai mult de la viața noastră! Pentru aceasta avem promisiunile lui Dumnezeu care sunt nespus de mari și scumpe. Accesări record să avem la ele!
Benjamin Stan