Ea va naște un Fiu, și-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. Matei 1:21
Când venea un copil pe lume era o bucurie de nedescris. Pentru un popor subjugat toate speranțele stăteau în copiii care se nășteau. Poate ei vor aduce eliberarea și o lume mai bună. Așa era în vremea când s-a născut Isus. Tot Israelul aștepta cu nerăbdare eliberarea.
Într-o zi ajunge la templu o familie săracă. Erau acolo pentru a aduce înaintea lui Dumnezeu Pruncul și pentru a-i da un nume. Un preot care făcea același lucru de multă vreme a luat copilul sărac în brațe L-a închinat Domnului și i-a dat numele Isus – un nume comun în societatea de atunci. Apoi L-a înapoiat mamei Lui fără să știe nimic! Nu știa că a ținut în brațe pe Împăratul Universului! Nu știa că a dat numele Mântuitorului! Doar un bătrânel de rând, Simeon și o prorociță, Ana, au știut cine e cu adevărat acest Isus. Clipa în care Simeon l-a luat în brațe pe Mântuitor a fost cea mai măreață în întreaga lui viață.
Suntem la final de an. Nu știu dacă L-ai văzut pe Dumnezeu în viața ta în acest an. Dar știu că în graba noastră neglijăm să îl vedem pe Dumnezeu. Dumnezeu te-a însoțit și îți este aproape și acum. E aproape de tine să-ți dea mântuirea. Prinde-L de mână și mergi cu El până în veșnicii!
Adrian Dorgo, Coordonator Exploratori Conferința Transilvania de Nord