Acceptarea consecințelor – slăbiciune sau demnitate

Îngerul Domnului i-a zis: „Întoarce-te la stăpînă-ta, și supune-te sub mîna ei”. – Geneza 16:9

În acest pasaj biblic este prezentată o situație foarte întâlnită în viața noastră, acasă, la școală, la joacă, sau oricare alt loc în care suntem în interacțiune cu alte persoane. Avem de-a face cu un lanț de erori umane în care sunt implicați trei oameni: Avraam, Sara și Agar.

Prima eroare este a Sarei care îi propune soțului o relație extraconjugală, cu roaba ei, Agar, pentru a avea un moștenitor. A doua eroare o face Avraam care acceptă, dar și Agar care deși era roabă, ar fi putut cere să nu se întâmple așa ceva. Cu siguranță Avraam ar fi înțeles-o. Urmează altă eroare. Odată rămasă însărcinată, Agar o privește cu dispreț pe stăpâna ei. Lanțul de greșeli continuă cu cearta dintre Sara și Avraam, și culminează cu decizia unui comportament răutăcios al Sarei față de Agar. Deznodământul – Agar fuge, considerând că aceasta este cea mai bună soluție. Dar spre surprinderea ei, Dumnezeu, o sfătuiește să se întoarcă la stăpâna ei, și să accepte situația așa cum este. 

Cel mai probabil, fiecare dintre noi am fost de multe ori în astfel de situații. Poate am făcut o boacănă împreună cu prietenii de joacă, și doar eu primesc pedeapsa de la părinți. Sau poate împreună cu frații sau cu verii am neglijat sfaturile părinților sau ale bunicilor și ne-am ținut de boroboațe, și se pare că toate oalele se sparg în capul meu. Sau poate cu prietenii de la explo, am făcut lucruri neplăcute care i-au întristat pe ceilalți copii sau pe instructor, și doar mie mi se atrage atenție. Ni se pare incorect să suferim doar noi consecințele, atâta vreme cât au fost mai mulți vinovați. În realitate nimeni nu scapă de consecințe, așa cum nici Avraam și nici Sara nu au scăpat de consecințe, ci au suferit și ei foarte mult de pe urma acestor greșeli. Dar ei spre deosebire de Agar nu au fugit, ci au acceptat cu demnitate, consecințele faptelor lor. Asemenea roabei Agar, suntem tentați să fugim sau să ne ascundem, în încercarea de a evita consecințele. Unii consideră că doar cei slabi acceptă pedeapsa pentru ce au greșit. Dumnezeu ne sfătuiește să acceptăm consecințele, ca o formă de corectare pentru ca în viitor să nu mai repetăm acele greșeli. În plus ca și în cazul acestei roabe, acceptarea cu demnitate a consecințelor, ne este răsplătită cu promisiunea lui Dumnezeu că suntem în atenția Lui.


Bogdan Plătică, Pastor – Muntenia

Explo
Explo
Exploratorii iubesc oamenii, natura și pe Dumnezeu. Ei își dezvoltă spiritul de aventură prezent în orice adolescent, prin drumeții, îndemânări, hobbyuri în întâlniri săptămânale ale cluburilor. Scopul lor este să-și formeze caractere nobile și personalitatea demnă și utilă familiei, societății și lui Dumnezeu.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor