Isaac iubea pe Esau, pentrucă mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov. – Geneza 25:28
Îmi dai voie să te întreb dacă îți iubești părinții? Cred că știu răspunsul. Dar DE CE îi iubești?
Fă un exercițiu de imaginație: să zicem că începând de azi mama ta nu îți mai pregătește mâncare și pachețel pentru școală, nu-ți mai spală hainele iar tatăl tău nu îți mai dă bani de buzunar și nu-ți mai face niciun cadou. După un an cu acest „tratament”, îți mai iubești părinții??
Același exercițiu de imaginație îl poți aplica și pentru frați sau surori.
Acum încearcă să gândești în sens invers. De câte ori ți-ai dezamăgit părinții? Te câte ori i-ai întristat? Te- au mai iubit după aceea?
Urcăm și mai sus și te întreb: De câte ori L- am dezamăgit pe Dumnezeu tu și cu mine? Ne mai iubește? Ce MOTIV are? Caută unul, te rog!…
Adevărul este că Dumnezeu n-are niciun motiv să ne iubească. Iar noi… niciun merit. El ne iubește pentru că… existăm, pentru că suntem creați. Asta n-ar trebui să ne învețe că tot ce are suflare merită iubit?
Ne întoarcem la Isaac. El iubea „pentru că mânca…”. Oare iubirea trebuie să țină de mâncare, îmbrăcăminte sau lucruri pământești? N-ar fi prea înjositor, prea trist? N-ar semăna mai degrabă cu un schimb? Valoarea unei persoane să stea oare în ceea ce poate să dea, sau în ceea ce este ea de fapt?
Am văzut odată o imagine înduioșătoare: un pui de pisică aruncat de cineva în apă, se zbătea cu greu să scape. Un câine maidanez a coborât până la marginea apei, a apucat pisoiul de ceafă și l-a scos afară. Textul imaginii era: „Dumnezeu a spus să ne iubim unii pe alții. Se pare că numai câinele a înțeles…”
Deci de ce să iubești? Răspuns: DEGEABA! Dragostea este motivul care rămâne după ce toate celelalte motive au dispărut. Dragostea nu spune niciodată „Te iubesc pentru că…”. Ea spune: „TE IUBESC.” PUNCT
Iubește și tu DEGEABA!
Gedo Cipriana, Ghid – Transilvania de Sud
